Login

Coaching-ul: Calea cea mai Rapidă către Rezultate

Coachingul e unul dintre cele mai puternice instrumente care aduc rezultate în business și în viață.

Coachingul e despre performanță, rezultate, atingerea potențialului.

E despre a crea posibilități și nu despre a repara ce e „greșit” la tine.

Scopul coachingului e să-l ajuți pe client să ajungă de unde e azi la o destinație pe care și-o dorește. Cum? Depinde de coach, de creativitatea lui, de intuiție, de experiență.

Prin coaching creezi lucruri care nu există încă. 

Una din cele mai bune definiții ale coachingului e: „Când ești în sticlă, nu-ți poți citi eticheta." Noi, oamenii, suntem prea aproape de noi înșine și nu ne putem vedea obiectiv nici valoarea, nici ce putem face mai bine.

Aici intervine coach-ul, te ajută să vezi întregul tablou ca să poți lua decizii mai bune și să acționezi mai bine.

Oricine are acces la informația despre cum să slăbească și totuși atât de mulți oameni vor să slăbească și nu reușesc. Ceea ce înseamnă că nu e despre informație, e ce faci cu informația. Un coach te ajută să transformi informația în acțiune și rezultate.

În cei 10 ani în care am făcut coaching, am lucrat 1:1 cu mai mult de 700 de persoane și niciodată nu am avut rezultate similare, pentru că depinde de cel cu care lucrez. Mulți dintre cei cu care am făcut coaching au devenit coachi, antreprenori, și-au crescut substanțial businessurile, și-au majorat veniturile, au câștigat mai multă încredere în ei, au dobândit abilități extraordinare, dar ritmul în care au ajuns acolo și rezultatele au fost diferite. 

Pentru că oamenii sunt diferiți și coachingul scoate ce e mai bun la suprafață. Cursurile clasiceși sistemul de învățământ pe baza căruia au fost create multe cursuri îți dau niște șabloane. Dar valoarea noastră, potențialul se exprimă când ieșim din șabloane.  

 

Ce poate face coaching-ul pentru tine?

Te ajută să-ți deblochezi potențialul și să creezi rezultate rapide și eficiente.

Adesea, oamenii își stabilesc obiective, creează vision boards, practică afirmații sperând că viața lor se va schimba. Însă, fără a explora și schimba mentalitatea și convingerile personale, toate astea sunt inutile. Înainte de a planta semințele e nevoie să pregătim pământul. Asta face coachingul, pregătește contextul ca sa apară rezultatele. 

Subconștientul nostru crează limite pentru a ne menține într-o zonă de confort și siguranță. Aceste limite sunt reprezentate de viața pe care o trăim astăzi, de veniturile pe care le obținem, de relațiile pe care le avem. Depășirea acestor bariere necesită un efort conștient și susținut, iar pentru fiecare persoană procesul este diferit. Coachingul este eficient tocmai pentru că abordează fiecare problemă în mod specific.

Imaginează-ți că mergi la un doctor pentru ca te doare umărul. Doctorul nu-ți va da direct pastile de umăr, va încerca să afle cum a apărut durerea, intensitatea acesteia, locația exactă, și doar după un diagnostic complet va oferi un tratament.

În mod similar, un coach bun va explora cauzele problemelor pentru a identifica împreună cu clientul calea cea mai eficientă spre schimbare. Pe de altă parte, cursurile tradiționale și metodele disponibile pe internet oferă adesea soluții generice, promițând rețete universale pentru succes, bani, vindecare, slăbit, etc.

Am alergie la nenumăratele mesaje de genul “hai să-ți arăt cum am făcut… și cum poți și tu să faci…” pentru ca aceste metode ignoră experiența personală a fiecărui individ, nivelul la care e, nevoile unice și de asta eșuează. Din păcate, industria de marketing e construită pe acest sistem. 

Energia nu e constantă. Are nevoie de impulsuri. La fel și focusul. 
Coachingul te ajută să readuci focusul și energia la ce este important pentru tine, pentru viitorul tău.


Coachingul e despre:

  • acțiune
  • rezolvarea problemelor
  • îmbunătățirea performanței 
  • dezvoltarea abilităților individuale
  • eliminarea blocajelor și a credințelor limitative

În coaching NU plătești pentru coaching, plătești pentru visul și transformarea ta

Când ai Nevoie de un Coach?

Coachingul nu e pentru toată lumea. Nu ai nevoie de coaching dacă ești mulțumit de viața ta. Cu toate acestea, coachingul devine relevant când:

-> Vrei să accelerezi atingerea unor obiective ambițioase, realizând în câteva luni ceea ce altfel ți-ar putea lua ani.
-> Conștientizezi că rezultatele tale din business, banii, viața, cariera, relațiile sunt o reflectare a cine ești tu azi și vrei să schimbi acele rezultate începând cu schimbarea ta.
-> Treci printr-o perioadă de schimbare și ai nevoie ca cineva să te asculte, încurajeze și susțină, să nu te judece, să știi că nu ești singur în momentele dificile. 

Învățarea, creșterea, transformarea, progresul se produc doar în zona de Creștere (Stretch Zone). Un coach bun va înțelege care e zona de confort a clientului (unde nu are loc creșterea), care e zona de panică (unde clientul se va simți copleșit, depășit și va renunța) pentru a-l ghida si susține în zona de creștere.


Istoria

Coachingul există de peste 3.000 de ani în practici filosofice antice. 
În sport, a apărut la sfârșitul anilor 1800, iar în 1970 a fost adoptat în companii și leadership. 
În 1980 a apărut life-coaching-ul care e și azi cel mai popular tip de coaching. 
În acest moment coachingul e industria aflată pe locul 2 ca și creștere în lume.

 

Beneficiile Coachingului (studii)

 Personal:

  • Creșterea încrederii (80%)
  • Îmbunătățirea relațiilor
  • Gestionare mai bună a stresului
  • Claritate în stabilirea obiectivelor personale și profesionale
  • 90% dintre clienți sunt „satisfăcuți sau foarte satisfăcuți" de coaching
  • Îmbunătățirea abilităților: comunicare, rezolvarea problemelor, reziliență, etc.

Antreprenoriat:

  • 61% dintre clienți spun că și-au îmbunătățit abilitățile de a gestiona businessul
  • 70% dintre antreprenorii ce au un coach/ mentor au succes în business în primii 5 ani (doar 20% fără coach/ mentor) 

Companii:

  • 70% raportează îmbunătățirea performanței la locul de muncă.
  • Comunicare mai bună în echipă 
  • Studiu 100 companii top US: rezultatele datorită coaching-ului au fost de 7 ori mai mari decât investiția 
  • 35% din Top 500 US companii folosesc executive coaching

 

Diferențele dintre coaching, consultanță, mentorat și terapie

Coaching-ul, consultanța, mentoratul și terapia sunt toate forme de dezvoltare profesională și personală, dar fiecare abordează aceste procese în moduri diferite, având obiective și metode distincte.


Există coachi cu experiență și expertiză care pot combina elemente din coaching, consultanță, mentorat și terapie în procesele lor de coaching, oferind astfel o abordare integrată și personalizată pentru nevoile individuale ale clientului.

 

Rolul meu ca și coachîn viața clienților mei e:

  •  Să îi ajut să-și construiască obiective pe baza pasiunilor și visele lor
  •  Să-i ajut să își construiască curajul, focul și determinarea să-și urmeze visele și obiectivele
  •  Să le aduc idei, strategii, inspirație, acțiuni
  •  Să găsesc ce e valoros în ceea ce sunt și fac și cum pot comunica acea valoare
  •  Să le reamintesc mereu de obiectivele și visele lor
  •  Să îi readuc la motivație atunci când acțiunile nu creează rezultatele așteptate
  •  Să îi ajut să identifice provocările și obstacolele în avans și să se pregătească pentru ele 
  •  Să îi ajut să ia deciziile pentru viitor și termen lung
  •  Să le ofer claritate și direcție în momentele de confuzie și blocaj

 

Ce contează când alegi un Coach

Alegerea unui coach e la fel cu construirea unei relații valoroase. Când găsești coach-ul potrivit, ai mai multe șanse să te angajezi în procesul de coaching și să obții rezultate.

1. “Chimia" și Conexiunea Personală
Conexiunea și înțelegerea reciprocă între client și coach facilitează deschiderea, vulnerabilitatea și crearea unui mediu sigur și confidențial.

2. Relația
Calitatea relației dintre client și coach e mai importantă decât orice tehnică utilizată. Relația de coaching nu e relație de prietenie, nu-ți recomand să faci coaching cu partenerul, părinții sau prietenii pentru că vei afecta relația personală. 

3. Abordarea Coach-ului
Un coach bun va oferi provocări, feedback și va ajuta la explorarea zonelor vulnerabile. El trebuie să găsească zona de confort a clientului și să îi ofere provocări ce depășesc cu puțin această limită. Un coach slab se va focusa pe a-l face pe client să se simtă bine, ceea ce pe termen lung nu oferă rezultate.

4. Feedback și Impact
Un coach bun va fi capabil să detecteze și să interpreteze subtilitățile din interacțiuni, oferind feedback despre cum comportamentul personal impactează alte relații și obiective.

5. Specializarea
Alege un coach a cărui specializare se aliniază cu nevoile și obiectivele tale personale sau profesionale. Dacă cel mai tare te stresează banii în această perioadă, ia-ți un coach de business sau carieră și nu un health coach. Dacă, în schimb, nu ai energie să-ți faci businessul, atunci ai nevoie de un health coach.

6. Acreditări Profesionale și Experiență
Experiența coach-ului este relevantă, însă nu consider că acreditările fac diferența. Cei mai buni coachi din lume nu au certificări de coachi.

 

Procesul de Coaching 

Pași: 

  1. Stabilirea unei înțelegeri clare între coach și client (coachee) cu privire la proces și obiectivele acestuia.

  2. Evaluarea situației actuale a clientului și identificarea obiectivelor specifice pe care acesta dorește să le atingă.

  3. Împreună, coach-ul și clientul dezvoltă un plan de acțiune pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Durata:
Poate varia de la câteva luni la câțiva ani, în funcție de obiectivele stabilite. Pentru a observa rezultate concrete, e recomandat un angajament de minimum 3 luni. 

La fel cum, dacă mergi o singură dată la sala de sport sau mănânci o masă sănătoasă, nu vei vedea rezultate, la fel e și în cazul coachingului. E nevoie de o anumită consistență pentru a schimba mentalitatea, obiceiurile, convingerile care apoi vor crea viața pe care o vrem.

Măsurarea Rezultatelor:
Rezultatele sunt măsurate în funcție de obiectivele stabilite la începutul procesului, dar pe parcurs pot apărea multe alte efecte pozitive. Aici contează expertiza coach-ului, să-i arate permanent clientului evoluția lui și efectele coachingului.

Înainte de a începe procesul de coaching, am un formular pe care îl trimit clienților în care să reflecteze la obiectivele pe care și le doresc. Dacă vrei acces la formular, trimite-mi un mesaj.  

Cum începi:
Procesul începe adesea cu o întâlnire (gratuită sau plătită) cu un potențial coach pentru a determina dacă există o conexiune și înțelegere reciprocă între coach și client și dacă clientul consideră că acel coach îl poate ajuta să-și atingă obiectivele. Mai poate începe și în urma unui eveniment/ workshop/ coaching de grup organizat de coach.

 

Tipuri de Coaching și Momentul Potrivit pentru Fiecare

Coaching-ul se poate specializa în diverse domenii, fiecare adresând nevoi specifice. Iată cele mai comune tipuri de coaching și situațiile în care sunt cele mai eficiente:

Coaching de Carieră
Pentru cei care vor o promovare, doresc să facă o tranziție profesională, simt nevoia de mai mult de la cariera lor actuală sau vor să accelereze dezvoltarea carierei. 

Leadership Coaching/ Executive Coaching
Pentru manageri, lideri de echipă și executivi care doresc să-și dezvolte și îmbunătățească stilul de leadership, comunicarea, să devină mai eficienți în gestionarea echipelor.

Life Coaching
Pentru persoanele care caută echilibru între viața profesională și personală, doresc să își îmbunătățească relațiile sau să-și atingă obiective personale.

Business Coaching
Pentru antreprenori sau viitori antreprenori care doresc să-și crească afacerea, să dezvolte strategii mai eficiente, să îmbunătățească procesele. 

Coaching pentru Performanță
Pentru profesioniști și indivizi care doresc să își îmbunătățească performanța într-un domeniu specific, depășirea blocajelor mentale și atingerea excelenței.

Fiecare dintre aceste tipuri a dezvoltat subcategorii:

  • Productivitate
  • Time-management
  • Public speaking
  • Marketing
  • Vânzări
  • Antreprenoriat
  • Sănătate
  • Slăbit
  • Sport/Fitness
  • Business English 

 

Mituri despre Coaching

Mit: Coaching-ul e doar pentru cei cu probleme serioase sau în criză.
Realitate: Coaching-ul e valoros indiferent de stadiul carierei sau vieții personale, pentru dezvoltarea personală și profesională, nu doar pentru rezolvarea problemelor.

Mit: Un coach bun are toate răspunsurile.
Realitate: Rolul unui coach nu este să ofere răspunsuri, ci să ajute clienții să descopere soluțiile potrivite pentru ei.

Mit: Coaching-ul e costisitor și accesibil doar pentru elite.
Realitate: Există o varietate de opțiuni și pachete de coaching, făcându-l accesibil pentru diferite bugete. Investiția în coaching poate aduce beneficii substanțiale pe termen lung. Oprah are 4 coachi, Rich Litvin 7. 

Mit: Rezultatele coaching-ului sunt greu de măsurat.
Realitate: Progresul și succesul în coaching pot fi măsurate prin stabilirea obiectivelor clare și urmărirea îndeplinirii acestora, îmbunătățirea performanței și feedback-ul continuu.

Mit: Coaching-ul e un proces lung și fără un sfârșit definit.
Realitate: Durata unui proces de coaching e flexibilă și se adaptează nevoilor clientului. Multe programe au un cadru temporal definit, cu obiective specifice de realizat. Însă creșterea și dezvoltarea personală e un proces ce durează toată viața. 

Întrebarea mea pentru tine: În ce domeniu al vieții tale ar putea coaching-ul să te ajute să îți împlinești obiectivele și să creezi o viață diferită?

Sper că ideile de aici te-au motivat și inspirat să descoperi ce poate face coachingul pentru tine și businessul tău. 

Cu drag de coaching și oameni, 
Monica

P.S. Fac coaching pentru a face o diferența. Orice altceva nu are sens pentru mine.
 

 

Vrei să înveți mai multe de la mine?
Îți dau acces la resurse gratuite, cursuri online, articole, cartea mea:

 

  •  Resurse și ghiduri: Accesează aici (gratuit)
  •  Curs „Business și Marketing cu Inteligența Artificială”: Detalii aici (490 lei)
  •  Newsletter Soloprenoriat: Accesează aici (gratuit)
  •  Cartea „Saltul în Necunoscut - Tranziția de la Corporație la Antreprenoriat”: Accesează aici (gratuit)
  •  Curs Content & Creativitate: Detalii aici (99 lei)
  •  Consultanță implementare AI în business: Detalii aici (490 lei)